Agenda mea

Am citit de curând un articol publicat într-o publicație mai puțin cunoscută, „Pe aici nu se trece”, nr. 49, anul 19, iunie 2011, editat de Fundația de cultură patriotică „Mărăști – Mărășești – Oituz”. Consider că este destul de relevant în ceea ce privește anumite persoane din viețile noastre (nu dau nume!). Redau în cele ce urmează, integral, articolul semnat de cercetătorul Ioan Berciu, profesor, arheolog și mai ales director al Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia.

Nu-i nimic mai periculos pentru o familie, o societate sau chiar un neam ca pleava sterilă a semidocților, adică a acelor inși îngâmfați și îndrăzneți dar lipsiți de elementele necesare unei pregătiri serioase.
Semidoctul este o ființă aparte, gata oricând la orice lucru, neavând nici frâna morală pentru a fi oprit de la orice faptă mârșavă și nici cunoștințele trebuitoare pentru a-și da seama de greutatea însărcinării sau de datoria elementară față de semenii lui.
Orbit de întunericul și zăpăceala din capul său pătrat, semidoctul merge înainte spre scopul său unic, care de cele mai multe ori se reduce fie la interesele mărunte, fie la vanități condamnabile, totul fiind privit la acest individ fără „coloană vertebrală” prin prisma eului său, devenit pentru el o morișcă în jurul căreia se învârtește lumea!

Prof. Ion Berciu Credit imagine: Dacoromania

Incapabil prin aroganța, încăpățânarea și neputința sa organică de a privi lucrurile în adâncime și în perspectivă, semidoctul ajuns în momente tulburi la locuri de seamă devine o primejdie de moarte, el, din mândria sa prostească, preferând orice în afară de ajutorul, sfatul sau chiar părerea altuia.
Fricos până la lașitate când este vorba de propria sa piele, semidoctul ajuns devine de o mare ferocitate prostească, irațională, dar cu atât mai primejdioasă.
Sunt și semidocți benigni, care își expun gândurile lor „colosale” fie la gură-cască, fie la gazetă, fie față de cei care anumit vor să petreacă ascultând cele mai schimonosite vorbe și cele mai fantastice idei.
În general semidoctul este un om bolnav, „lovit cu leuca”, apucat de „alte alea”.
Cum este și natural el nu poate fi produs decât de mediul viciat al orașelor.
Vremea noastră este foarte prielnică înmulțirii blestematei ciuperci a semidocților. Frământările adânci, care răscolesc omenirea, scot la suprafață și multe „gozuri”, care însă după puțină zvârcolire sunt aruncate departe.
Ceea ce constituie caracterul esențial în definirea semidocților, nu este atât lipsa de anume cunoștințe, cât mai mult suficiența cu care discută toate chestiunile și îndrăzneala nesăbuită în vorbă, în faptă și în gândirea-i răvășită.
Bunul simț, care face noblețea omului, la semidoct nu există.
Măsura în gândire este înlocuită cu vorbe mari și late care pot seduce pe naivi sau pe săracii cu duhul.
O privire ironică, un zâmbet de dispreț, o indiferență totală, sunt armele sigure, ucigătoarea aproape, pentru grandilocvența, sofismele și ideile năstrușnice ale semidocților, a căror falsă strălucire începe să se întunece.
• Sursa: Semidocții de prof. Ion Berciu, publicat în articolul „Prof. dr. Ioan Berciu 1904-1986 – cercetător”, în revista „Dacoromania”, nr. 53, 2011.