Agenda mea

Mai târziu, când eram deja la serviciu, pe la mijlocul anilor ’80, au apărut calculatoarele personale Sinclair ZX Spectrum, care erau dotate cu un limbaj de programare Basic rudimentar, dar cu care se puteau realiza programe, deşi ele erau mai degrabă apreciate sub faţeta lor de console de jocuri. Cu timpul, inginerii români le-au „dat de cap”, şi astfel au început mai oficial sau nu, să fie produse şi la noi, folosind, pentru început, foarte multe circuite integrate logice tip CDB, produse de I.P.R.S. Băneasa.
Aşa au apărut în comerţ „Cobra” (făcut la Braşov), „HC” (produs la Întreprinderea de Calculatoare Electronice „Felix” din Bucureşti), „CIP” (produs la Întreprinderea „Electronica”, tot în Bucureşti); mai era unul făcut la Timişoara, dar nu mai ştiu cum îi spunea. Parte din popularitatea lor a constat în faptul că programele erau înregistrate pe casete audio, fiind astfel uşor de copiat şi distribuit între prieteni. Am decis să-mi cumpăr un „HC-91” dar, şi aici, ca peste tot, trebuia să te programezi din timp şi apoi să stai ore lungi la o coadă (în frigul iernii, aşa cum am făcut eu).
La I.C.E. „Felix” se produceau, în primii ani de după 1990, în paralel, cunoscutul şi căutatul „HC” şi aproape necunoscutul, pe atunci, „PC-AT”. Când a fost să-mi cumpăr calculatorul mult visat (aveam banii mei acum, eram „în câmpul muncii” din 1980), am optat pentru mirificul „HC-91”, pentru care am cumpărat atunci şi joystick şi o unitate de floppy disk de 5”.
Peste câţiva ani, când PC-ul îşi intra în forţă în drepturi, fiind mult mai puternic şi din ce în ce mai popular, beneficiind de un număr mereu în creştere de programe, am regretat alegerea făcută. Mihai, un bun prieten şi vecin „primise” un „Tandy”, o clonă de IBM, şi atunci mi-am dat seama câte lucruri putea face un asemenea calculator.
• Din puţinele reclame stradale pe care le puteai zări prin Bucureşti, predominante erau cele care făceau propagandă... peştelui oceanic. Pe undeva era şi cazul, pentru că, pe acea vreme, aveam o numeroasă flotă de pescadoare... De fapt era şi sănătos să mănânci peşte, dar ca orice lucru care este impus „de sus”, ajungea să îţi facă silă. Iar în taberele şcolare (prin 1982 fusesem la Slănic Moldova într-o astfel de tabără) această adevărată politică de stat era dusă la extrem: ciorbă de peşte, sarmale cu peşte, ba chiar, câteodată, şi desert cu peşte (nu exagerez deloc). Bine că puteam să ne completăm dieta de la chioşcuri, cu puţinii bănuţi aduşi de acasă.
• Surse imagini: sus – un kit similar cu al meu, cel de „Iunosti”, găsit la Tom Polk, mijloc – Igu/La trecut, jos – ParamTamTam.