... dintre oamenii buni pe care-i avea naţiunea română.
Aproape că era să uit să scriu şi eu ceva de marele om care a fost George Pruteanu. Noroc cu un post scris de Silfaen, pe care o citesc din când în când.
De fapt, ce pot eu să spun şi nu s-a spus/scris deja? Vezi, în acest sens articolul din Adevărul din 28 martie 2008.

Am mai găsit, tot căutând, pe user-ul YouTube constantinalecse, care a postat un videoclip şi următoarele „legi”, pe care le reproduc integral.
• Imaginea este luată de pe Flickr, deşi acolo este menţionat ca sursă site-ul domnului Pruteanu (care nu funcţionează corect).

LEGILE MURPHY-CE ALE LUI GEORGE PRUTEANU

LEGEA MINISTERELOR
În orice minister există un grupşor de oameni care muncesc, dar ei nu pot fi găsiţi decât foarte greu.

LEGEA LUI PAUL VALÉRY
„Politica este arta de a-i împiedica pe oameni să se amestece în treburile care-i privesc”.

PRINCIPIUL MINIŞTRILOR DE FINANŢE AI ROMÂNIEI DE „TRANZIŢIE”
Regula e că impozitul trebuie să fie mai mic decît salariul. Dar viaţa ne obligă la concesii.

LEGEA FONDULUI FUNCIAR
Pământul e ca lumina: se distribuie, dar nu se împarte.

LEGEA LEGILOR MULTE
O reţea deasă de legi e pentru escroci ca plasa pentru acrobaţi.

DILEMA PETRU DUMITRIU
Ce e mai greu: un kg de pâine amară a exilului sau un kg de salam cu soia?

ALTERNATIVA FATALISTĂ
Ori cu toţii să muriţi, ori cu toţii să scăpăm!

IPOTEZA FUNAR
Maghiarul e un român stricat. Noi trebuie să-l reparăm.

APORIA DISTRIBUIRII SPAŢIULUI
a) Este loc sub soare pentru toată lumea. b) Inutil, pentru că toată lumea vrea la umbră.

LEGEA CIOCOIRII
Un cap ridicat la putere devine pătrat.

DILEMA TÖKES
Îi dai ungurului dreptul, el vrea şi stângul.

AXIOMA LIBERALĂ
Tot ce e de stat – stă.

REGULAMENTUL ASTRONOMIC AL LUI ION DINCĂ TELEAGĂ
Orice mişcare de revoluţie care nu ascultă de nişte legi trebuie băgată la zdup.

CONSTANTA PRUTEANU
Toată lumea a tras: armata – în unii, securitatea – în alţii, justiţia – de timp, nomenclatura – foloase, poporul – nădejde.

TEOREMA NOSTALGICĂ
O dreaptă nu poate să fie paralelă cu o stîngă.

LEGEA PESIMISTĂ A TRANZIŢIEI
Drumul spre Mai Bine trece prin Foarte Prost şi se înfundă acolo.

LEGEA OPTIMISTĂ A TRANZIŢIEI
Drumul spre Mai Bine trece prin noi. Rămîn cicatricile.

LEGEA CEA MAI OPTIMISTĂ A TRANZIŢIEI (soluţia finală)
Drumul spre Mai Bine trece prin noi. Rămân ei.

LEGEA SIMPLĂ A CASELOR NAŢIONALIZATE
Cui are, nu i se va lua. Cui n-are, nu i se va da.

LEGE ELECTORALĂ
Urna scapă turma.

STRAVECHEA REGULĂ A INFORMATORULUI
Torna, torna, fratre!

LEGEA SUPRAPUNERII
PE vremuri, voi. SUB vremuri, noi.

VECHEA LEGE PARLAMENTAR-GUVERNAMENTALĂ A LICHIDELOR, FLUIDELOR, VÎSCOASELOR ŞI LIPICIOASELOR
Dacă nu curge, pică. Cât curge, nu pică.

VARIANTA FOLCLORICĂ (pardon!)
În legătură cu corupţia, multor factori de decizie li se corupe în 14.

LEGEA CIRCULAŢIEI
Drumul cel mai scurt între două gropi trece întotdeauna printr-o groapă.

LEGEA DE BAZĂ A LUI MURPHY, CU APLICAŢIE LA 1989
Orice începe bine, sfârşeşte rău. Orice începe rău, sfârşeşte şi mai rău.

AMENDAMENTUL PRUTEANU LA ENUNŢUL ANTERIOR
Nenorocirea e că până să ÎNCEAPĂ ceva, te ia naiba.

CONSTANTA PUTERII sau PRINCIPIUL TITIREZULUI
Ca să rămâi în picioare, trebuie să fii învârtit.

DECRETUL EMBLEMEI
Emblema vremurilor noi este secera şi ciolanul.

LEGEA LENEI UNIVERSALE
Nimic nu merita să... (căscat)

PRINCIPIUL FĂNUŞIAN ATARAXIC
„Munca îl înnobilează pe om, dar nici lenea n-a omorît pe nimeni”.

LEGEA PRIVATIZĂRII
Dacă din ceva scoţi ceva, te poate prinde; mai bine iei cu totul.

REGULA PARTIDELOR
Unde nu e cap, sunt multe aripi.

PROPORŢIONALITATEA NOSTALGICĂ
Înainte era bine. Înapoi era şi mai bine.

POSTULATUL OPORTUNISTULUI
Izmenirea e indispensabilă.

OBSERVAŢIA OPOZIŢIEI LA LEGEA GRAVITAŢIEI
„Toate lucrurile cad în jos” – dar, din păcate, nu se precizează CÂND.

AXIOMA BEZNELOR
Viteza întunericului este riguros egală cu cea a luminii, când nu e chiar mai mare.

2 Responses to "S-a mai dus inca unul..."

  1. Anonymous Says:

    imi amintesc de o emisiune (la OTV) cu domnul Pruteanu. Erau invitati si artisti manelisti. Acestia spuneau ca in inima lor incape tot globul romanesc (in loc de pamantesc). Pruteanu nu i-a corectat. Nu era antipatic Pruteanu in schimb stia sa dea respectul cuvenit nu artistului ci omului.

    Fiecare avem o amintire, eu o am pe aceasta. Personalitatea dincolo de cuvinte.

  2. ciobanu.nicolae2002@gmail.com Says:

    @silfaen: asa este. Pacat ca nu realizam decit prea tirziu ca nu respectam omul (Pruteanu)ca personalitate ci - uneori - doar ca o imagine reflectata in oglinda strimba a mass-media...