Agenda mea

Vineri am fost iar la ţară. Din noiembrie nu am mai fost. Frig şi ninsoare aşa cum a fost, chiar în aceeaşi zi, în Bucureşti. Toate lucrurile la locul lor, numai gheţuşul din curte şi iarba uscată şi înzăpezită din grădină făceau notă discordantă. Nimic nou, nici chiar absenţa lui Bogdan (nepotul meu), plecat probabil la o „afacere” sau la un bairam. Totuşi, târziu în seară, unchiul meu vine şi-mi spune: „Ia vezi Nicuşorule, cine e aici în poză?”. Contrariat (unchiu-meu cu un ziar în mână ?!?) mă uit cu atenţie pe articol. Care articol avea o imagine cu Mănăstirea Hurez, una – casc ochii mari – cu unchiul arătând spre un trovant, iar titlul zicea aşa: „Comoara oltenilor, păzită de stafii”. Automat ridic privirea catre antetul ziarului (că era tabloid mi-am dat seama pe loc) şi citesc Libertatea, joi, 3 ianuarie 2008, la secţiunea Actualitatea (sic!). „Deci, foarte tare unchiule – îi zic – ai apărut în ziare! Tu şi cu taică-meu!!!” Conţinutul articolaşului poate fi citit aici: Libertatea.
Acum, sincer, e o chestie ciudată cu „pietrele” acelea, şi cine a trecut prin comună şi s-a oprit, din curiozitate sau făcând un popas, a realizat că nu este o rocă obişnuită, ba chiar poate s-a şi întrebat (ca mine) cum a reuşit natura să zămislească aşa ceva.
Trovant vine de la francezul trouvé (găsit) sau – mai degrabă – din italianul trovare (a găsi).
Trovanţii, de altfel, sunt explicaţi pe scurt, dar destul de ştiinţific, aici: Wikipedia.
Un articol mai „matur”, care trimite şi la comuna Costeşti, dar tratează întregul fenomen al trovanţilor, am găsit pe site-ul Vacanţe şi călătorii.
• Vă invit să le citiţi pe toate pentru a înţelege concluzia mea.
De asemenea, puteţi vizita site-ul Fotomagazin pentru a citi un scurt articol cu încă o locaţie unde s-au găsit aceşti trovanţi, precum şi o galerie foto.
Nu vreau să cad în mitologie şi obscurantism, fapt la care ne împing ziarul „Libertatea” şi site-ul revistei „Vacanţe şi Călătorii”, căci nu sunt genul, deşi, în tinereţe, recunosc că eram fascinat de basme, legende şi poveşti „nemuritoare”. Dar, pe de altă parte, parcă nu vreau să fiu nici adeptul unui enunţ eliptic-ştiinţific ca cel de pe „Wikipedia”. Natura a avut motivele, chimia şi fizica ei de milioane de ani să creeze aceste minuni, aceste ouă de balaur pe care le avea în grijă Felec, pentru ca noi acum să le vedem şi să ne minunăm. Mulţumim mamă natură! (sau Mulţumim Doamne!).
• Acesta este primul post scris cu diacritice.