Pe 4 iunie a.c. am mers la ceea ce se prefigura a fi o petrecere grozavă. E drept, locaţia deşi a fost în complexul Romexpo, nu a fost în pavilionul central, aşa cum îmi închipuiam eu, ci în aer liber.
Intrarea era de la ora 18:30 şi fiind eu rămas cu un gust amar de la mega-petrecerea Desperados unde am întârziat fatal, m-am înfiinţat la 18:35 la poartă, uşor dezamăgit că nu vedeam niciun fel de lume în zonă. Ce se întâmplă, atât de slabă să fi fost promovarea? Nu a fost vorba despre asta, în incintă (o parcare imensă aflată pe bulevardul Expoziţiei) erau deja vreo 70-80 de persoane însă cei mai mulţi au sosit între orele 19 şi 20. Aşa cum la plecarea mea, la ora 22:30, încă se mai intra, este drept că încercau să intre cei care nu aflaseră despre eveniment, nu aveau invitaţie dar se aflau în zonă atunci.
Pentru că nu puteam să stau aiurea, în cele două ore până la începerea concertului am băut vreo două beri şi am fumat un pic. La un moment dat în public s-a aflat un membru al trupei IAMX, însoţit de un bodyguard, care s-a oprit un minut şi la o gheretă cu diverse produse brănduite IAMX (CD-uri, tricouri, insigne şi stickere). Respectiva tarabă avea nişte preţuri care nu cred că puteau fi practicate nicăieri în lume fără să fii luat la bătaie: tricourile erau 75 de lei, CD-urile 50 de lei, iar un amărât de sticker 10 lei.

După două ore de aşteptare şi făcut mărunt din buze în sfârşit a început show-ul. În deschidere au cântat cei de la Monarchy, în ţinuta lor tradiţională: la costum şi cu măşti albe ascunzându-le feţele. Dap. Să nu uităm că ei sunt prima trupă care au concertat în direct spaţiului întreg de la Cape Canaveral. Asta da premieră! Universală!
Au urmat IAMX cu o piese ce puneau pe jar publicul, cu visuals şi fel de fel de proiectoare. Stilul lor de muzică nu îl pot încadra pe undeva. Să mă risc să-i pun în categoria rock-ului alternativ!?!
Deşi am plecat devreme, pe la 22:30, totuşi mi-am făcut cât de cât o idee despre muzica acestor două trupe despre care nu ştiam nimic (curiozitatea, deh). Şi am văzut cu acceaşi ocazie cum poate fi un concert/petrecere marca Becks, anume reuşit. Singura „greşeală” pe care am făcut-o a fost să vin singur. Promit să nu o mai repet! :P
• Multimedia: album foto şi filmuleţele Qik 1, 2, albumul video #Beckperience @Romexpo 2011 pe YouTube.

0 Responses to "Cool Becks'perience cu IAMX si Monarchy"