Agenda mea

Singur pe stradă. Târziu. Răcoare. De fapt frig de-a binelea, dar nu-l mai simt... îmi circulă alcoolul prin sânge și n-am treabă cu frigul de afară. Zăpada înghețată scârțâie sub pașii mei... ritmic.
Baleiez casele, stânga – dreapta: ici și colo o lumină de veghe sau un haloul fantomatic al unui televizor, proiectat pe perete. Liniște asurzitoare, niciun câine, nicio pasăre... se apropie sfârșitul lumii?
Felinarele mă călăuzesc în drumul meu ezitant dar cu o direcție clară: spre casă. Dungi... senzația este că pășesc pe spatele unei zebre ciudate ale cărei dungi sunt date de lumina felinarelor. Poate doar ochii galbeni și alunecoși ai unei mașini îndepărtate care încearcă cu disperare să-și găsească loc de parcare între valurile de zăpadă mai animă natura moartă. Mă uit în spate – nimeni; înainte – nimeni, nici măcar automobilul care se vede că și-a găsit locul și acum hibernează... măcar până mâine dimineață. Ce bine de oamenii care sunt la casele lor... și nu pe drumuri. Și mai e mult până acasă. „Are we there yet?”...
Având în vedere că inspirația vine când vrea ea (de obicei vrea să-i fac cinste cu o bere) și pleacă când mi-e mie mai bine... rezultă că am nevoie de un reportofon! :-)