Agenda mea

Credit imagine: Discovery Channel

Pesemne că este ceva înscris în genomul uman, care face la un moment dat să existe un hiatus, o ruptură în relaţia tată-fiu. Bănuiesc că nu sunt singurul căruia i s-a întâmplat ca la un moment dat, deşi ai convingerea că îţi argumentezi corect punctul de vedere, să realizezi că tatăl nu înţelege deloc ceea ce spui, are impresia că habar nu ai ce spui, că spui prostii şi se enervează sau supără aparent fără motiv. Aici este vorba şi de acea ruptură generică între generaţii şi de decalajul pe mai multe niveluri între generaţii.
Totuşi între tată şi fiu este o legătură puternică, primordială, legătură care în cele din urmă nu poate fi pusă în pericol decât de cei doi. Şi la un moment dat se întâmplă.
Ieri am ieşit să cumpărăm un costum de vară cu mâneci scurte pentru taică-meu. La Victoria (deschis sâmbăta între orele 9 şi 18) am găsit aşa ceva, din bumbac, poate un pic prea tineresc pentru tata. Nu i-a plăcut felul cum cădeau pantalonii. A reuşit totuşi să-şi găsească o pereche de pantaloni, şi după lungi căutări încă una de pantaloni scurţi. Am urcat la etajul 5 şi am mai cumpărat şi de acolo ceva stofă pentru tapiţerie. A insistat în tot acest timp să-mi iau şi eu o pereche de pantaloni de vară. De fapt voiam chiar un costum de vară ca acela la care a renunţat el sau chiar o pereche de pantaloni dar m-am lovit de eterna problemă – pantaloni prea scurţi. Amândoi suntem dezavantajaţi aici, el de burtă :) eu de înălţime, plus că îmi plac pantalonii cu talie înaltă.
Am jucat corect şi am încercat vreo 4 costume şi încă vreo 3 perechi de pantaloni, fără vreun folos. Aerul condiţionat funcţiona dar la un nivel insuficient pentru spaţiile imense din magazin, aşa că am transpirat binişor. I-am zis să renunţăm, că deja şi-a cumpărat cam ce voia. El nu, că de ce nu vreau să-mi iau pantaloni că nu am de vară. Am mai pierdut vreme destulă pe Calea Victoriei căutând magazine iluzorii de îmbrăcăminte (cu execpţia Incom, unde tot nu a găsit ce trebuia). Eram nemâncaţi amândoi şi era deja ora 13. Eu nu mai rezistam (am o mică problemă, nu suport să stau în haine transpirate, să curgă apa pe mine) şi i-am propus din nou că nu mai are rost să ne mai agităm, să plecăm acasă sau să ne răcorim cu un un suc. A sărit ca ars cu veşnica lui replică „Păi da, repede acasă, nimic nu poate face omul cu tine”! S-a enervat şi când se enervează nu e bine pentru că e hipertensiv, dar nu se poate controla şi ţine în el nervii...
Şi lucruri de acest gen se întâmplă din cînd în când. În momentul în care vede că nu i se face pe plac 100%, are impresia că îl boicotez, că sunt cumva împotriva lui...
Ideea articolului mi-a venit când am văzut azi că American Chopper se numeşte mai nou Senior vs. Junior – American Chopper. Văzusem eu din sezonul trecut că se cam certau şi că Paul a plecat, înfiinţându-şi  propria firmă, dar acum e oficializat chiar în titlu. Ba mai mult, pe site-ul Discovery apare şi întrebarea „Tu de partea cui eşti?”. Este realizat ca un reality show, dar ştiu foarte bine că fiind o producţie TV, poate fi totul „regizat”, practic ni se spune o poveste care să acapareze audienţa.
Problema rămâne. Ce se întâmplă? De la „like father like son” şi „aşchia nu sare departe de trunchi” la probleme grave în această relaţie e cale lungă şi totuşi se întâmplă mai frecvent decât am vrea. Voi aţi avut astfel de confruntări cu taţii voştri?
Pentru că tot am amintit de decalajul între generaţii, tot ieri am văzut un puşti de 8-10 ani cu un PSP în mână. Se juca. Şi m-am gândit că eu la 10 ani citeam romane poliţiste ca ruptul toată vara şi băteam maidanele cu prietenii jucând „Ţară, ţară, vrem ostaşi” şi câte altele, iar taică-meu la aceeaşi vârstă pleca cu oile de dimineaţa şi se întorcea seara acasă. Atât.
Tweet