Ca de fiecare dată apropierea iminentă a sărbătorilor pascale ne aduce aminte de lucruri ce transcend agitaţia zilnică. Este timpul să ieşim din rutina de zi cu zi în liniştea unui parc, cu o carte în mână. Este momentul să ne găsim liniştea interioară ascultând păsărelele şi să ne clătim ochii în petalele florilor. Melodramatic? Poate, dar aşa sunt eu.
Anul acesta, faptul că am fost acasă alături de ai mei în această perioadă a făcut să reuşim o planificare corectă a realizării diverselor bunătăţi tradiţionale.
Astfel am reuşit să avem ouă roşii (plus alte culori), chec în loc de cozonac şi pască (avem un cozonac de back-up :-D ), iar în locul eternei fripturi bătrâne de porc la tavă, am încercat să fac ceva deosebit. Nu m-am riscat cine ştie ce, nu aveam cum să stric ingredientele cu această nouă reţetă a mea.
De fapt nu este nicio reţetă, am tăiat bucata de ceafă de porc (la fel de bine puteam folosi pulpă de porc) în aşa fel încât să obţin o fâşie lungă, apoi am condimentat-o cu mentă, cimbru, piper, boia şi amestec de condimente pentru friptură (acesta conţinea destul de multă sare, aşa că nu am mai pus şi eu). Asta pe una dintre feţe. Apoi am început să o rulez încet, având grijă să condimentez uşor cealaltă parte. A ieşit o ruladă pe care am încercat să o strâng bine, iar mama a legat-o cu o aţă mai groasă. Am pus-o într-o pungă de copt împreună cu 4 cârnăciori picanţi rulaţi şi fixaţi cu scobitori, o ceapă tăiată în două şi 4-5 căţei de usturoi striviţi. Am adăugat o linguriţă de piper boabe şi câteva frunze de dafin şi apoi am turnat o cănuţă mică de apă. Arată bine, aştept să văd ce gust are, mi-e frică să nu fi exagerat cu condimentele. :-P

Sărbători fericite tuturor!
Aş avea totuşi rugămintea să vizionaţi slide-show-ul online pe PhotoBucket, deoarece în embed văd că nu respectă ordinea dată de mine în album. Aveţi acolo posibilitatea de a regla viteza şi puteţi vedea imaginile în full screen.
Dacă aveţi timp şi răbdare puteţi citi posturi similare din anii trecuţi: 2010 (ultimul paragraf şi slide-show), 2009, 2008.
0 Responses to "Să aveţi un Paşti fericit, liniştit şi luminos!"
Post a Comment