Cine nu-şi mai aduce aminte de faimosul serial Dallas şi de infamul afacerist JR? Minte cine zice că nu se uita la serial episod cu episod, urmărind tot ceea ce se întâmpla într-o familie tipic americană (sau cel puţin aşa credeam noi). Nu te puteai stăpâni să nu urăşti caracterul său răutăcios dar totodată să-i admiri personalitatea puternică. Admirabilul ticălos JR Ewing!
Serialul ne transporta într-o altă lume (să nu uităm că atunci noi eram în plină Epocă de Aur), ne prezenta un mod de viaţă necunoscut, era o cale de evadare pret de 45 de minute.
În cele din urmă dorinţa tuturor celor ce urmăreau serialul s-a îndeplinit: John Ross Ewing a fost asasinat la capătul unui episod fierbinte care, spre dezamăgirea tuturor, avea să fie şi ultimul episod al serialului. Regizorul s-a gândit cam aşa din câte am văzut: „Să-l omorâm pe nenorocit (în original „son of the bitch”) şi vedem noi pe urmă”. Şi cam asta a fost acum 30 de ani (şi un pic). Au mai urmat câteva filme de lung metraj (Dallas: J.R. Returns (1996), Dallas: War of the Ewings (1998), Dallas Reunion: The Return to Southfork (2004)) lipsite de scânteia care a aprins flacăra serialului de altădată.
Regizorul şi staff-ul de la canalul CBS au dat o lovitură puternică prin „uciderea” lui JR şi au fost astfel câştigaţi bani buni, e totuşi păcat, serialul mai avea de trăit ani buni. „Dinasty” sau „Falcon Crest” au încercat să-i calce pe urme însă fără prea mare succes.
Un alt articol conex aici.
Multimedia: video. Surse: CBS News, Wikipedia, TV Squad, The Free Library.

9/1/11 5:23 PM
Acum mi-am amintit si eu de Dallas. Eram mic, dar tot ii mai tin minte pe JR, Bobby, Sue Ellen, Miss Elly si altii.
Oricum, de la un punct au inceput sa-l prosteasca rau de tot.
9/1/11 9:51 PM
Nu-mi mai aduc aminte dar stiu ca mi-a placut intreg serialul. Fiecare personaj era bine creionat, intriga bine tinuta in friu, un serial de care ne vom aduce aminte peste inca 30 de ani fara indoiala :)