Am primit pe mail de la Ze List invitaţia de a mă înscrie ca blogger acreditat la unul din cele mai importante evenimente de afaceri, Zilele Biz 2010. Având în vedere că nu pot acoperi întreaga desfăşurare a evenimentului, din raţiuni de program de lucru, am contactat unul dintre organizatori pentru a afla dacă pot participa numai la ultimele două zile (CSR şi Media şi marketing).
Nu ezitaţi să vă înscrieţi ca blogger acreditat aici.
Vă prezint în continuare prezentarea oficială a evenimentului.
Îndrăzneşte! 
Opt ediţii ale Zilelor Biz ne-au purtat prin tumultul economiei româneşti de la perioade de vârf la vremuri de criză. Am fost spaţiul în care s-au creat şi prezentat strategii de creştere pentru afaceri înfloritoare dar şi martori pentru dezbateri despre incertitudine, scăderi de bugete sau reduceri de costuri.
Acesta este un an de cotitură, când a face diferenţa între reuşită şi eşec este în puterea fiecăruia dintre noi. Şi pentru că avem nevoie de modele, îi vom găsi pe aceia care au reuşit pe timp de criză şi vom afla care este reţeta lor de succes. Aceştia vor fi invitaţi la fiecare dintre cele cinci zile ale evenimentului, fiecare dedicată unuia dintre cele mai active şi dinamice domenii de business: Antreprenoriat, Real Estate şi Retail, Inovaţie, CSR, Media şi Marketing.
De la conferinţe, workshop-uri, prezentări şi studii de caz, Zilele Biz rămâne evenimentul de top în networking şi business pentru cei care vor să creeze parteneriate de succes, să îmbunătăţească eficienţa, să maximizeze relaţiile cu clienţii şi, cel mai important, să fie la locul potrivit în momentul potrivit. 
Vino la Zilele Biz, cel mai mare eveniment de afaceri din România!

0 Responses to "Participaţi ca blogger acreditat la Zilele Biz 2010"