Astăzi am ieşit cu tata la film, mi-a spus că vrea să  vadă Amintiri din Epoca de Aur (partea 1) (Cinemagia) şi uite aşa am luat direcţia mall-ului din Vitan: Bucureşti Mall. Aici, la Hollywood Multiplex, am luat câte o cola şi apoi am intrat la film.

Amintiri din Epoca de Aur este un film scris de Cristian Mungiu şi regizat de Ioana Uricaru, Hanno Hofer, Răzvan Mărculescu, Contantin Popescu şi Cristian Mungiu.
Câteva cuvinte despre film, luate de pe site-ul oficial al filmului:
Filmul îşi propune să fie o istorie neconvenţională a comunismului din România, povestit în principal prin legendele lui urbane. Legendele urbane, ca şi concept, reprezintă acele istorii în general orale care circulau în epocă şi care plecau de la o întâmplare adevărată. Fiecare povestitor ştia însă propria lui variantă cu alte amănunte şi plasată în alt context. Scenariul de faţă doar pleacă de la cele mai interesante poveşti urbane din perioada respectivă şi recreează tabloul supravieţuirii românilor în acea perioadă în care aveau de traversat cele mai neaşteptate şi ingrate situaţii generate de i-logica sistemului comunist.
Nu m-am putut abţine să răspund la întrebarea din blogul aceluiaşi site „Tu ce-ţi aduci aminte din Epoca de Aur?”, astfel: „Îmi aduc aminte de corvoade: colectarea de ziare pentru maculatură sau sticle şi borcane plus muncile agricole, asta la şcoală. Antrenamentele pe caniculă cu plăcuţele de pe Stadionul „23 August” în aşteptarea festivităţilor cu acelaşi nume, mai târziu, la muncă. Făcutul de ţurţuri pe marginea străzii în aşteptarea trecerii unei coloane oficiale a vreunei personalităţi politice în vizită prin România. Circulaţia în weekend cu numere pare-impare, cozile la benzina raţionalizată şi ulterior la pâine. 
Siropul Bem-Bem şi nectarul bulgăresc, magnetofoanele Maiak şi Kashtan, casetofoanele BRG, Minett şi Unitra, biscuiţii Poiana, şedintele plic-ti-coa-se ale BOB de partid (da, am fost şi acolo). 
Sărbătoare era ziua când puteam pune pe masă (dupa ore de stat la cozi în frig, iarna) portocale sau banane, dacă nu măcar o conservă chinezească de mandarine...”
Mă opresc aici, invitându-vă  călduros să vizionaţi filmul. Deja se face reclamăşi părţii a doua, pe care o aştept cu nerăbdare.
P.S. Nu uitaţi de pagina concurs (chiar dacă acum concursul este închis) de pe acelaşi site, unde găsiţi o mulţime de alte legende urbane ale epocii, scrise de cititori.
• Imaginea este (c) Cinemagia (mulţumesc).

0 Responses to "Pe ecrane: Amintiri din Epoca de Aur (partea 1)"