Am ajuns anul trecut şi la Auchan Militari. Oarece dezamăgire, pentru că a fost lansat pe data de 11 decembrie, ori atunci când am fost eu (înainte de Crăciun dar şi după) m-a întâmpinat un peisaj dezolant: clădiri în lucru, neterminate de construit, nu mai zic de finisaj.
Ne-am obişnuit cumva ca atunci când se deschide un mall, să mai găsim încă standuri neocupate, treacă – meargă, dar aici lipseşte întreaga galerie comercială, plus celelalte atu-uri ale unui mall. Adică e deschis doar hipermarketul! Partea proastă e că nici nu-ţi dai seama dacă între Domo (sau ce este în stânga) şi hipermarket, construcţiile respective ţin de mall-ul Auchan sau nu. Ceaţă totală.
Despre genul acesta de inaugurări puteţi citi mai multe articole la Denisuca, ultimul, edificator, este despre Deva Mall.
Altfel, oarecum în afara subiectului, am mai fost la Curtea de Argeş, unde am vizitat mănăstirea arhicunoscută (vezi postul O vizită de suflet). Am mai fost aici în vara anului 2003, când am făcut fotografia din dreapta (cu un HP DSC 215 refurbished, vai mama lui, primul meu aparat digital). Se vede că nu sunt bani, dacă o renovare poate dura până în 2009 sau poate mai mult. Şi nu ştiu când a început! Destul de frig dar e frumos, e lume multă, se cumpără în draci icoane, cruciuliţe, fiole cu mir şi câte şi mai câte nimicuri care îşi aduc aportul lor la bugetul mănăstirii. Altfel, aşa cum am scris, interiorul nu a fost deloc renovat, mai cu seamă picturile murale. Adică nu recent. Sunt afumate toate, aproape că nu se mai văd pe alocuri. Infiltrările de apă, care nu ar trebui să-şi aibă locul dacă renovarea exterioară ar fi fost făcută corect, lasă urme albe, „crăpând” picturile pe la colţuri. Păcat. Parcă merita mai multă atenţie un asemenea simbol al credinţei româneşti, dar de la cine? De la care guvern sau ministru al Cultelor? Haidade! Şi X5-urile şi Q7-urile se parcau singure în curţile viloacelor prea-măriilor-lor?
Am fost şi pe la „ţară”. Am plecat pe 2 ianuarie la ora 7:30 din Bucureşti. Militari-ul cred că l-am făcut în 5 minute (cu Iuliu Maniu cu tot). Habar n-aveam – ba chiar aş fi fost în stare să-l plesnesc pe unul, dacă mi-ar fi spus – că există acolo „undă verde”. Păi da. Există, dar în zilele obişnuite n-o vezi. Cozile de maşini obstrucţionează vederea! Deci, ca să revin, am făcut, fără minciuni, două ore şi jumătate până la Costeştii de Vâlcea. Vă las pe voi să ghiciţi cam cu ce viteze (ilegale) am mers...
Acum, ca fapt divers, iTurism ne spune că distanţa totală este de 203 km, iar timpul total este de 2:13 ore (am calculat până la Horezu, localitate apropiată). Distanţa o fi corectă, dar domnilor, scumpi domni (sau doamne), cu o mică socoteală aritmetică, cam cu ce viteză se poate parcurge distanţa în două ore şi treisprezece?? Aud? Când viteza maximă pe A1 e de 130 km/h, în afara localităţilor 80 km/h şi în localităţi 50 km/h (cu excepţiile existente de 60 şi uneori 70 km/h). Cu ce tupeu prezentaţi aceste date publicului? Eh?
ULTIMELE POSTURI APARUTE PE BLOG

0 Responses to "Plimbari „capitaliste”. Partea a 3-a si ultima"