Avem un weedend prelungit, aşa că trebuie să profităm. Chiar dacă acum plouă, poate mai târziu se va opri, şi vom putea ieşi la o plimbare în parc. Dacă sunteţi în Bucureşti, vă recomand şi următoarele destinaţii de weekend.

1. Târgul Produselor Tradiţionale Româneşti
Primăria Capitalei, în colaborare cu Federatia Agrostar, organizează în zilele de 29 şi 30 noiembrie, Târgul Produselor Tradiţionale Româneşti, informeaza un comunicat de presă al Primariei.
Cu această ocazie, pe platoul din faţa Academiei Militare (denumirea corectă: Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”), se vor reuni cele 100 de standuri din pieţele volante care functionau sâmbata, în Bucureşti.
În cadrul acestui eveniment, vor fi comercializate legume şi fructe proaspete, brânzeturi, precum şi produse tradiţionale româneşti.

2. Madagascar 2 (Escape 2 Africa), premieră
Primul sequel dintre cele două programate ale succesului din 2005, „Madagascar 2: The Crate Escape”. Continuă aventurile animalelor evadate de la gradina zoologică. Leul Alex, zebra Marty, hipopotamiţa Gloria, girafa Melman şi prietenii lor lemurii reuşesc să evadeze de pe insula pe care eşuasera şi, în loc să se îndrepte spre Statele Unite, ajung în Africa. Aici fac cunoştinţă cu familia lui Alex, care va trebui sa rezolve o mulţime de probleme de acomodare, provocate de instinctele sale pervertite de confortabila şedere în grădina zoologică. Programul cinematografelor.
• Imaginea este (c) RunnerJenny (flickr)
ULTIMELE POSTURI APARUTE PE BLOG

0 Responses to "Unde ieşim în weekendul ăsta"