Domnul Dragoş Mănac scrie pe blogul dumnealui – revoltat, pe bună dreptate – despre felul în care se comportă unii în societatea românească online, dar eu i-aş replica faptul că acesta este comportamentul lor natural (era să scriu normal) în societate, dar mai ales în colectivul în care lucrează şi unde se manifestă, mai acut decât oriunde.
Lipsa politeţii, a celor „7 ani de acasă” şi de asemenea a bunului simţ – cu care, de altfel, ne lăudăm şi deseori le localizăm pe plaiurile mioritice, de parcă ar fi atuuri naţionale – din viaţa publică, zilnică, se răsfrânge negativ asupra oricărui domeniu. Aşa că domeniul IT&C, în speţă internetul, nu avea cum să „scape” de prezenţa „bizonilor” – ca să folosim un termen conex.
Exemplele pe care dânsul le dă în articol, întâmplări (nefericite) de viaţă, se regăsesc, mai mult sau mai puţin, în experienţa oricăruia dintre noi, de la bloggerul şi şoferul de PC oarecum avizat care sunt, până la meşterii adevăraţi care cunosc bitul din server, scripturile şi rutina din program pe din afară. Exemplele nu se opresc aici, există în fiecare meserie care se practică în ţara asta. Suntem – nu toţi, doar o parte din noi, parte în creştere, pentru că e epidemie – din ce în ce mai răi, mai acizi, mai egoişti în cele din urmă, cred că aici se ajunge. Mai sunt încă destule oaze de normalitate, de politeţe şi cuviinţă şi deşi sunt rare, este o desfătare când le găseşti.
Un exemplu de acest gen pot da şi eu. Chemat find să ajut la instalarea unui minuscul program pe calculatorul unei doamne şi văzând că nu prea se descurca, la final îi spun prieteneşte şi fără gânduri ascunse „Dacă aţi şti cât de mult vă poate ajuta un curs de iniţiere în calculatoare, de ce nu vă înscrieţi la un curs al institutului? Mai ales că e gratuit”. Nu am primit un „răspuns” pe loc, ci peste o oră, când şefa unui birou alăturat (bună „prietenă” cu doamna de mai sus) vine cu o falcă în cer şi cu alta în pământ, făcându-mă cu ou şi cu oţet că „doamna ştie foarte bine ce are de făcut, cine eşti tu să-i spui că trebuie să mai înveţe ca să-şi facă meseria...”. Concluzia vă las să o trageţi voi, e una amară, pe care o simţi în fundul gurii...
Iar imaginea, foarte sugestivă de altfel, ne arată că fenomenul este deja internaţional...
• Mulţumesc că exişti, Dragoş Mănac.
• Imaginea este (c) PeŢeavă (nu am reuşit să folosesc linkul, asta este).

ULTIMELE POSTURI APARUTE PE BLOG

2 Responses to "Care bun simţ, care politeţe?"

  1. Andrei Says:

    Ai dreptate: n-ar lasa unii o apreciere, o lauda sa le scape nici picati cu ceara. La Milionarul mioritic am gasit un articol in care, bietului om, ii era rusine de ce zic altii ca el e om liber si de succes. Am ajuns sa ne fie frica: vrea unul sa stie "ce ai facut, sa fac si eu sa nu mai trag la jug" si nu poti scrie ca vine unul care nu te cunoaste si da cu noroi pe usa casei tale. La un moment dat te cam enervezi. Ca si Dragos, ca si tine, ca si mine ...

  2. Nicolae CIOBANU (jr.) Says:

    Da, ai dreptate Andrei, este greu al naibii sa spui „multumesc”. Cit despre Milionarul mioritic, este adevarat, nici nu stii ce sa faci si cum sa o dai. Mai bine taci chitic si-ti vezi de ale tale. Ca doar traim in Romania, nu?