Agenda mea

Un proverb cuminte spune: „Laudă-ţi subordonaţii cu voce tare şi critică-i în şoaptă”.
Dar sunt unii şefi care fac totul pe dos, îşi ceartă subordonaţii cu voce tare, în plenul şedinţei, şi-i laudă în particular sau în cadru restrâns, cu jumătate de gură, fără a-i privi în ochi.
Şi atunci stau şi mă (vă) întreb...
• Ce fel de şef poate fi acela care, după ani de zile, nu cunoaşte în totalitate atribuţiile şi specificul birourilor din firma pe care o conduce?
• Ce fel de şef poate fi acela care, deşi cunoaşte capacitatea forţei de muncă din subordine, lansează proiecte megalitice, încărcându-i pe unii până la refuz, depăşind astfel orice limită a decenţei şi bunului simţ?
• Ce fel de şef poate fi acela care îi ţine în braţe pe cei care nu fac nimic (sau fac prea puţin) şi loveşte tot în cei care muncesc din greu? (După principiul „tot în boul care trage la jug dai cu biciul”!)
• Ce fel de şef poate fi acela care nu este prezent la activităţile importante pentru imaginea firmei, tocmai atunci când lipsa de imagine, de feedback pozitiv, este resimţită cel mai mult?
• Ce fel de şef poate fi acela care, în loc să se ocupe de managementul eficient al firmei, este preocupat în primul rând de realizările şi imaginea personală, sacrificând timp şi resurse umane (şi nu numai) pentru aceasta?
Aveţi cumva impresia că persoanele de genul celei descrise mai sus sunt fictive? Câtuşi de puţin, este o situaţie cu care ne confruntăm încă.
Voi cum vă vedeţi şefii? Seamănă vreunul cu descrierea mea? Aştept răspunsurile voastre la comentarii.
• Un alt articol despre şefi, din alt punct de vedere, pe blogul lui Florin Puşcaş.
• Imaginea este publicată cu acordul autorului.