Agenda mea

Avem ziceri care sunt păstrate până în zilele noastre, ce își au originea încă din Evul Mediu târziu. În continuare vă prezint câteva obiceiuri din Marea Britanie cel puțin interesante și faimoasele vorbe de duh cărora le-au dat naștere:
• Majoritatea oamenilor se spălau cu apă rece și făceau o baie caldă pe an! Așa se face că oamenii se căsătoreau în iunie deoarece își făceau baia anuală în mai și încă mai miroseau cât de cât bine în iunie. Totuși miresele aveau cu ele un buchet de flori pentru a acoperi eventualul miros. De aici vine obiceiul de a avea un buchet la nuntă.
• Baia consta într o singură cadă mare plină cu apă fierbinte. Bărbatul casei avea privilegiul de a se spăla în apa curată, apoi fiii și restul bărbaților din casă, urmați de femei și în final copiii – ultimii fiind bebelușii. Între timp, apa devenea atât de murdară încât era posibil sa pierzi pe cineva în ea. De unde și zicala „Don’t throw the baby out with the bath water” (Nu arunca și copilul odată cu apa de baie).
• Casele aveau acoperișuri înalte și pufoase de stuf, fără lemn dedesubt. Era singurul loc unde animalele se puteau încălzi, așa ca toți câinii, pisicile și alte ființe mici (șobolani, gângănii) stăteau acolo. Când ploua devenea murdar și alunecos și uneori animalele alunecau și cădeau de pe acoperiș. De unde zicala: „It’s raining cats and dogs” (Plouă cu câini și pisici).
• Nimic nu împiedica ca diverse lucruri să cadă în casă prin acoperiș. Asta era o mare problemă în dormitor, unde gândaci și alte lucruri puteau murdări patul. Deci, un pat cu stâlpi și un cearceaf pus deasupra oferea ceva protecție. Asa au apărut paturile cu baldachin.
• Cei bogați aveau podele de ardezie, care deveneau alunecoase când se udau pe timpul iernii, așa că împrăștiau paie („thresh” – resturi dela treierat) pe jos ca sa poată merge. Cu timpul, până în primăvară, paiele se tot adunau până când alunecau afară când se deschidea ușa. Astfel s-a proptit o bucată de lemn la intrare. Așa a apărut pragul (în engleza se numește „threshold”, care vine de la „thresh” și „hold”– a ține, a opri).
• Pe atunci se gătea într-un ceaun mare care atârna întotdeauna în bucătărie deasupra focului. În fiecare zi se aprindea focul și se adăugau ingrediente în ceaun. Oamenii mâncau în general legume și foarte putin sau deloc carne. Consumau din amestec (tocană, mâncare înăbușită) la cină și lăsau restul în oală sa se răcească peste noapte, adăugând altceva peste ele a doua zi. Uneori mâncarea avea în ea resturi destul de vechi. De unde rima: „Peas porridge hot, peas porridge cold, peas porridge in the pot nine days old” (Terci de mazăre fierbinte, terci de mazăre rece, terci de mazăre în oală vechi de nouă zile”).