Standul editurii Nemira |
Lume multă la intrare şi fireşte şi înăuntru. Aglomeraţie mare la standul Humanitas (de ce l-or fi ascultat atîţia cu maximă atenţie pe nenea Liiceanu nu pot înţelege) şi apoi la Nemira unde era vedetă seria „Jocurile foamei”.
Lansare de carte la editura Paralela45 |
Ca şi la celelalte ediţii am văzut cărţi electronice; unul dintre standuri, plasat strategic în proximitatea intrării principale prezenta nu doar un e-book ci şi două tablete. Este vorba de Evolio care s-a prezentat din punctul meu de vedere destul de elegant, făcându-mi cu ochiul bine de tot ce aveau ei pe acolo: Evolio Neura 9,7" cu procesor Tegra2 (1.249 lei), Evotab2 7" cu procesor de 1GHz şi Android 2.3.1 (579 lei! numai cu precomandă) şi Evobook2 (639 lei, numai cu precomandă, disponibil în curând).
Standul Evolio a atras vizitatorii |
M-am uitat peste tot şi aproape să plec fără să fi trecut pe la faimosul stand cu limonadă al lui Iulian Văcărean ( twitter | facebook ), cu care m-am tot întâlnit pe la diverse evenimente culturale. Ne-am salutat şi am schimbat câteva cuvinte iar el mi-a oferit „cea mai bună limonadă din Bucureşti”.
Limonada lui Iulian |
Altfel Gaudeamus se păstrează în aceeaşi linie: mulţi vizitatori dar cumpărături modeste având în vedere reducerile mici..
0 Responses to "Gaudeamus la a 18-a editie. 2011"
Post a Comment