Click pe imagine pentru mărimea maximă
Imediat cum am desfăcut pachetul de-abia livrat de eMAG mi-am dat seama că am cumpărat un Mercedes CLK al aspiratoarelor. În plus ca să fie de şi mai mare fiţă, nu este alb ci ivoriu (ivoire sau ivory dacă vreţi).
După mai multe utilizări pot să îl recomand liniştit, îşi face foarte bine treaba şi asta se poate vedea la prima golire a rezervorului. Sistemul de curăţare combină aşa-zisul ciclon cu trecerea aerului murdar prin apă de două ori, asta datorită sistemului multicameral de curăţare prin apă.
Pot aspira liniştit, cu condiţia să pun ceva mai puţină apă în rezervor, toată casa (mai greu deocamdată cu transportul pe scări, asigurat de taică-meu). Are o putere de aspirare de numai 200W la perie, dar credeţi-mă când vă spun că trage covorul cu totul. Neavând regulator electronic (mai bine, la Panasonicul vechi nu l-am prea folosit decât dacă era sacul plin) reglarea aspirării se face pe mâner printr-o duză de aer variabilă.
Aerul „expirat” este curat şi nu miroase, cum se întâmpla de obicei la aspiratorul vechi, chiar dacă foloseam saci de hârtie.
După aspirare recomand spălarea imediată a recipientului cu praf mizerie precum şi a filtrului pre-aspirare cu spumă, dacă este cazul. Recipientul se extrage cu uşurinţă din locul său şi se desface în trei piese: capacul cu „turbinele”, cilindrul central şi cuva. Chiar dacă nu trebuie spălate cu săpun sau alt detergent, trebuie curăţate bine, cu apă călduţă. Eu mă ajut de peria inclusă în pachet şi un burete. După golirea de mizerie toate piesele le spăl în cada de baie pentru că mi se pare mai comod decât în chiuvetă. Acesta este operaţia cea mai neplăcută, mai migăloasă, aspiratul este parfum... Cât despre filtrul de spumă, îl spăl în apă călduţă cu cîteva picături de săpun lichid, altfel nu iese praful foarte fin reţinut. După acest filtru de spumă urmează filtrul HEPA 12 care este lavabil şi el dar după peste 10 folosiri nu este cazul să îl spăl. Urmează filtrul compozit post-aspirare (care din păcate trebuie schimbat şi nu spălat) la care m-am uitat şi nu cred că-l voi schimba prea curând.

Concluzii:
Sunt foarte mulţumit şi, bineînţeles, recomand.
+ curăţă foarte bine, smulge praful şi părul din covor
+ aerul rezultat este foarte curat (aspiratorul este certificat şi recomandat pentru alergici)
+ tub telescopic ergonomic
+ 3 accesorii eficiente: pentru calorifer sau locuri înguste, tapiţerie, mobilă
+ cablu (7 m) şi furtun lungi (acoperă o suprafaţă mai mare)
preţul pare cam mare, 600 lei dar mai ieftin ca în alte magazine (vezi aici)
 spălarea recipientului este minuţioasă şi durează cel puţin 10 minute
 greutatea cam mare, 10 kg încărcat cu apă
 zgomot un pic cam mare (doar e muscle car, am zis!), 85 dB

3 Responses to "Mi-am luat aspirator: Samsung Aquatic"

  1. Marius Says:

    Salut,
    Daca tu ti-ai luat CLK atunci al meu este Logan, mai precis Vortex EVAW 16F1 la numai 299.
    Intrebare ; Cum faci sa fie totusi parfum? Cei de la Karcher au pentru cele cu spalare un FoamStop parfumat. Exista ceva, o solutie antibacteriana, igienizanta sau ceva care ar putea fi diluat in apa si sa emane ceva mirosuri?

  2. Ciobanu Nicolae Says:

    Pina la urma nu conteaza Merţan sau Logan, totul e sa-ti faci treaba cu el. Al meu nu performeaza chiar cum speram...
    Nu am idee de ceva solutie de dizolvat in apa. Totusi am vazut batoane parfumate care sunt pentru anumite tipuri de aspiratoare. Ar merge si la mine sa pun dupa ultimul filtru inainte de motor, dar nu am incercat inca.
    Bafta si daca gasesti ceva ma poti anunta! :-)

  3. Marius Says:

    Pai la cate filtre are nu vad cum mai trage. Parca ambele au 1600W. Iar filtrele au cam aceeasi marime. Se simte insa ca nu mai este praf in aer. Acesta este castigul. Deocamdata nimic interesant in ceea ce priveste parfumarea. Mai cautam. Succes!