• Fiecare încerca să-şi aranjeze cum putea mai bine căsuţa lui, fie cu mobilă rezervată cu ocazia expoziţiilor naţionale, fie la comandă. Dacă nu, măcar aleasă pe sprânceană din magazinele sau depozitele de mobilă ce se găseau pretutindeni în Bucureşti. Oricum, orice ai fi cumpărat, de la o mobilă placată cu o melamină mai arătoasă, până la cele cu furnir şi intarsii scumpe, tot din PAL era confecţionată. Mobila adevărată, cea din lemn, mergea la export...
• În acelaşi sens, toţi încercau să-şi „mobileze” micul apartament cu electronice mai de soi. Eram mândru că aveam eleganta combină „Stereoson 1 CMS 205” de la „Electronica”, pentru că ştiam că pick-up-ul era de calitate (est-german) şi casetofonul şi el destul de bun (mecanică poloneză BRG, ungurească). Se asorta perfect cu boxele bulgăreşti (pe care le puteai lua fără să mai dai banii şi pe pick-up-ul care venea cu ele, dacă cunoşteai pe cineva la magazinul „Victoria”).
Casetofoanele portabile au apărut pe piaţa românească pe la mijlocul anilor ’70, într-un moment în care magnetofoanele făceau legea. Am avut şi eu un „Maiak 205” (imaginea de sus) de care m-am bucurat mult timp şi care ar funcţiona şi acum dacă ar fi curăţat şi uns (şi probabil schimbată vreo curea). Bineînţeles calitatea redării era mai slabă în cazul casetofoanelor, dar acestea funcţionau cu baterii, deci erau portabile, pentru prima dată îţi puteai lua muzica preferată cu tine. Primele modele apărute erau unele occidentale mai ieftine, dar care şi-au făcut treaba cu prisosinţă. Dintre modelele apărute, începând cu 1973, menţionez „Unitra MK125” polonez, „BRG MK25” unguresc (din ăsta aveam şi eu şi m-a ţinut ani buni – imaginea din mijloc), „Minett” redegist şi în cele din urmă şi un model slab de „Grundig”.
Apoi au început să apară cele româneşti, aproape concomitent cu reducerea importurilor, produse la „Electronica” sau „Tehnoton” Iaşi, folosind în parte licenţele unor firme din „blocul estic”. Cine „se putea învârti” de nişte valută, îşi putea „achiziţiona” un „Akai” sau „Philips” de la mama lor, de prin „shop”-uri, dar era dificil şi miliţia pândea la colţuri deţinătorii ilegali de valută...
• Transportul în comun era jalnic. Atunci când plecam spre serviciu, la orele de vârf, treceau mai multe maşini până apucam să mă agăţ de vreo bară şi să urc măcar pe prima treaptă...
În anii ’80, odată cu începerea cercetării surselor alternative de energie, conform „indicaţiilor conducerii”, apăruseră eolienele, pe care le-am văzut la TIBCO (Târgul Internaţional al Bunurilor de consum), dar şi tulumbele cu gaze naturale de pe autobuze („itebeurile” bombă). Acestea din urmă şi-au făcut rapid apariţia în număr destul de mare pe străzile bucureştene şi deşi la început lumea avea oarecare reticenţă de a urca în ele, după o vreme erau la fel de aglomerate (vezi imaginea).
• Surse imagini: sus – Okazii, mijloc – Hotdog, jos – Igu/La trecut

3 Responses to "Amintiri din „Epoca de Aur”. Partea a 5-a"

  1. Anonymous Says:

    Te înșeli! Mecanica combinei Stereoson 1 CMS 205 era ungurească. BRG.Nu ai cum să mă contrazici c,aci, pe vremea aceea, lucram la o reprezentanță service Electronica. Iar primul casetofon românesc a fost facut la cooperativa Radioprogresul. Serie mică. Se numea Condor și era facut după Unitra.

  2. Anonymous Says:

    Scuze! Nu știu cum "căci" a ajuns la acea formă.

  3. Ciobanu Nicolae Says:

    Imi cer scuze, ai dreptate, mi-am adus aminte corect de-abia acum cind ai mentionat BRG. Dar e adevarat ce auzisem, ca BRG producea mecanica de casetofoane dupa o licenta japoneza?!?
    Multumesc pentru informatie! Si daca mai comentezi, poti sa-ti lasi numele macar in comentariu, sa stiu si eu cu cine am discutat. Numai bine!