Am ajuns din nou la Techirghiol. Dacă nu știți despre ce este vorba, este o stațiune balneară din apropiere de Eforie Nord, unde există, în apropiere de lacul cu același nume, Sanatoriul Balnear și de Recuperări Techirghiol, unde mă și aflu, alături de mama.
Patronul a lucrat destul de mult la renovarea complexului, astfel că în 2009 a fost modernizat corpul B (cazare) și aproape toată zona unde se fac tratamentele, iar în acest an este în stadiu avansat renovarea pavilionului A, de unde și lipsa masivă a pacienților.
Se simte gustul pentru util și frumos în mobilarea camerelor și a grădinii, iar grădina este o plăcere: bănci și mese printre platbande de flori...
Nu toate sunt roz, totuși: în prima zi, deși am fost în cameră de la ora 9:30 și era zi plătită (!) nu am primit nicio masă. Nu mai spun că din cauza drumului, a oboselii și a întârzierii procesării și vizitei doctorului, nu mai facem nicio procedură în această primă zi. Cât despre ultima zi, în care ar trebui camera eliberată (cel puțin așa este la hoteluri) până la ora 12, ea nu există: cardul de acces este blocat la ora 0! Surpriză! Iar recepționera ne spune că trebuia să fim plecați ieri în cursul zilei până la orele 20! Politica sanatoriului! Dar nu vreau să pierdem încă o zi că „așa vor ei” și nici să plec când arde soarele mai tare sau seara la drum, așa că vom pleca, cum este firesc, a doua zi dimineața. ;-) Și nu mai zic de reducerile de buget făcute de patron din toate părțile, de la mâncare până la soluția de spălat geamurile... nici să renovezi un pavilion odată nu-i ușor, dar totuși dacă lumea spune că se fură ca-n codru, un sâmbure de adevăr tot este.
Altfel personalul este amabil, ne cunoaște de atâți ani de când venim aici, chiar dacă noi nu-i cunoaștem pe toți! Tot în această perioadă ne-am împrietenit cu alți oameni veniți aici de nevoie.
Cam atât, vă las, trebuie să merg la masaj. :-P
• Va urma.

0 Responses to "Techirghiol 2013 (1)"