Credit imagine: SCUMC
Cineva mi-a injectat prin branulă Ketonal, aşa că am dormit bine, fără dureri. Tot în timpul nopţii s-au terminat perfuziile aşa că am scăpat de grija tubului. Simt o durere pregnantă în zona şoldului dar este suportabilă, greul a trecut.
Meniu de spital. Micul dejun: o cană de lapte (rareori ceai) şi două felii de pâine cu o grămăjoară de brânză de vaci. Prânz: o ciorbă de legume chioară (nici nu are gust că nu e sărată) şi felul doi care diferă: orez, fasole boabe, orez, amestec de legume, orez, mai mult orez, şi ceea ce cred că sunt chiftele de pâine bătrână în sos. Yummy! Cina: acelaşi meniu ca la micul dejun.
 E clar că este nevoie de mai mult de atât. Vecinul de vis-a-vis, domnul Pântece lipseşte, probabil este la ICU sau cum i-o spune pe la noi. Florin şi Cristi mai au puţin şi se externează, ei au avut operaţii la mână şi braţ. Lui Nea Grigore îi lipseşte piciorul drept până dincolo de genunchi, Dumnezeu şi cu el ştie ce s-a întâmplat; se externează şi el puţin mai încolo. Până atunci însă ne chinuieşte nopţile trezindu-ne subit cu strigături după rudele lui îndepărtate sau monologând (căci nu-i răspunde nimeni) filosofic la prezenţa sa pe acele coordonate spaţio-temporale...Se pare că are coşmaruri, nasol.
Ziua trece cu convorbiri telefonice cu colegii de la serviciu, cu prietenii şi cu rudele. Îmi aduc aminte de twitter şi trimit câteva rânduri. Imediat primesc o suită de răspunsuri cu diverse urări de bine. E bine, lumea mă iubeşte! :P
Discuţii cu vecinii, citit toate ziarele din salon, ascultat televizorul, ba chiar m-am contorsionat un pic şi pot să mă uit la un film în condiţii bune.
A doua zi după operaţie primul lucru pe care l-am mâncat a fost un pahar de iaurt. Nu mi-era foame (din cauza perfuziilor, poate) dar ştiam că trebuie să bag în mine. Nu vă pot descrie reacţia de vomă la iaurtul ăla. Ar fi putut fi foarte bine un pahar de lapte sau altceva, dar organismul se revolta precum la naşterea unui copil refuză cu încăpăţânare să respire. Deşi ştie că nu are încotro.
Următoarele cuceriri sunt să ai dovada clară că poţi urina şi defeca (ştiu, sună urât), dacă şi astea sunt ok, atunci ştii că eşti pe drumul bun. Eu eram.
Mai trec zile şi încetişor salonul se goleşte, apare între timp domnul Pântece vioi şi nevătămat deşi poartă acum în corp două proteze metalice de şold. Asta îl transformă cumva în cyborg, ceea ce e destul de cool! Pentru el s-au terminat chinurile. Pentru alţii abia încep: nea Gică are probleme la ambele şolduri ceea ce-l transformă în candidatul perfect la poziţia de cyborg.

2 Responses to "O păţanie (3)"

  1. Corneliu Says:

    Slava Domnului ca n-am umblat prin spitale. Sper sa mor la mine-acasa :)))

  2. Nicolae CIOBANU (jr.) Says:

    Pai si eu la fel, daca se poate si ma iubeste Doamne Doamne, in somn. Doamne Doamne ii iubeste pe atei?!? Sau agnostici, ca asa mi-a zis cineva ca sunt. Oi fi. :s