Așa cum anunțasem, am ajuns săptămâna trecută la Ziua bloggerilor la Masca, nu fără peripeții... Am plecat târziu de la serviciu și credeam că nu voi mai ajunge la timp. Din cauza asta plecasem cu mașina de dimineață, ca să ajung mai repede. În zona Lujerului m-am zăpăcit și am luat-o pe unde nu trebuia, așa că am ocolit binișor (doar nu era să merg pe sens interzis) și în cele din urmă am ajuns. Uf!
Odată intrat pe porțile teatrului, eram sigur că voi afla că spectacolul a început, dar nu a fost așa. Toată lumea era încă în foaier! Dau de Claudiu Ciobanu (din câte știu singurul reprezentant al #DreamTeamRo de față), Șerban Păun, Ciprian Stoian și Emil Călinescu – sunt în companie plăcută.
Spectacolul a fost încă și mai mirobolant și amețitor decât cel de acum un an. Atât de amețit am fost urmărind prestația actorilor, mimica și gesturile atent alese, încât intriga poveștii aproape mi-a scăpat. A fost ca și cum personaje din Grecia antică s-ar fi desprins de pe fresce, intrând într-un dans amețitor pe scenă.
Știu că am mai spus asta în particular dar o voi spune și aici: niciun spectacol (am fost doar la trei până acum) nu seamănă cu celălalt, nu din punctul de vedere al pieselor, firește, ci din unghiul punerii în scenă. Aici, cumva, îmi dă dreptate domnul regizor Mihai Mălaimare: „Totul este paroxistic, gesturile ca și glasurile, totul este în imagini ample [...]”.
Mă bucur să văd că așchia nu sare departe și aflu că fiul, Mihai Mălaimare Jr, a fost premiat la gala National Society of Film Critics pentru filmul „The Master”, la categoria Cea mai buna imagine.
Ziua bloggerilor la Masca este un proiect inițiat în anul 2011 de Teatrul Masca (site | blog | facebook) împreună cu #DreamTeamRo.

• Multimedia: video 1, video 2, galerie foto.

0 Responses to "Ziua bloggerilor la Teatrul Masca la ediția a treia"