Duminică 25 septembrie, la orele 12, a avut loc vernisajul Salonului Naţional de Modelism Militar, aflat, iată, la cea de-a III-a sa ediţie.
Partener în organizarea expoziţiei este Asociaţia Română de Modelism, la fel ca la ediţia anterioară.
Printre organizatori se mai numără Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, Asociaţia Natională a Cavalerilor Ordinului „Virtutea Aeronautică” şi Asociaţia Atheneum – Prietenii Monumentelor. În plus, anul acesta se înscrie în rândul organizatorilor şi Asociaţia Română pentru Istoria şi Propaganda Aeronauticii.
Găzduit în spaţiile generoase ale sălii „Lapidarium” a Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, salonul vă invită să admiraţi machetele realizate de pasionaţi ai modelismului. Veţi face astfel şi o incursiune în istorie,deoarece creaţiile (dar mai cu seamă dioramele) vă vor „transporta” în istorie precum o maşină a timpului.
Dacă doriţi să admiraţi zeci şi sute de machete, figurine şi diorame, expoziţia vă este deschisă până pe 29 octombrie a.c.

0 Responses to "Salonul Naţional de Modelism Militar, ediţia 2011"