Cu prilejul aniversării a 550 de ani de atestare documentară a oraşului Bucureşti, Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, Federaţia Naţională de Modelism şi Cartula cu sprijinul asociaţiei Atheneum şi al Revistei „Modelism Internaţional”, organizează primul SALON NAŢIONAL DE MODELISM MILITAR, în perioada 14 septembrie-30 octombrie 2009.
Salonul, găzduit de Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, aflat pe str. Mircea Vulcănescu nr. 125-127, expune peste 300 de machete ale unora dintre cei mai bine cotaţi modelişti atât sportivi cât şi independenţi.
În fiecare sâmbătă şi duminică, până la 25 octombrie 2009, între orele 11.00 – 13.00 vor fi acordate consultaţii de specialitate şi se vor executa demonstraţii practice de realizare a diferitelor tipuri de machete şi diorame cu tematică militară.
 • Surse: Cartula şi Blogul CIMEC; imaginea este (c) Blogul CIMEC.

0 Responses to "Salonul Naţional de Modelism Militar 2009.Ediţia 1"