Am uitat să mai spun şi de asta, dar s-a întâmplat, am schimbat şablonul blogului. Cine a văzut blogul înainte îşi dă seama foarte bine de schimbări. Înainte blogul meu era asemănător cu al lui Florin (imagine), aproape pe acelaşi şablon.
Motivele principale care m-au îndemnat la acest pas au fost următoarele:
• Era prea puţin spaţiu pentru posturi (ba chiar inserarea unui videoclip de la YouTube sau a unei melodii de la Trilulilu „deranja” estetica blogului);
• Modelul şablonului nu prea îmi lăsa loc de întors (nu putem modifica anumiţi parametri – culoare, font etc.) şi nu era „flexibil” cum este acesta, avea o marime fixă.
Cam astea ar fi motivele, plus că fiind „flexibil”, deci postul întinzându-se mai mult pe lăţime (de fapt în funcţie de rezoluţia şi forma – wide sau standard – a monitorului), nu mai obligă cititorul să tocească rola de la mouse încercând să dea de sfârşitul postului. :D
Această modificare a avut loc cronologic înainte de postul Legendă şi realitate.

0 Responses to "O imagine noua pentru blog"